Publicat la: 07.04.2020. 20:30 / 476 views

PESTE 500 DE BUZOIENI, ÎN CARANTINĂ. SUB 2.000 DE PERSOANE, IZOLATE LA DOMICILIU

Autorităţile raportează încă o creştere a persoanelor aflate în carantină instituţionalizată, la nivelul judeţului Buzău. În schimb, cifra cetăţenilor izolaţi la domiciliu a scăzut deja sub 2.000. Bilanţul COVID-19, la Buzău, rămâne neschimbat: 13 cazuri confirmate, cu 8 persoane declarate vindecate.

centru carantina 4În ultimele 24 de ore, peste 40 de buzoieni întorşi din zonele roşii au fost introduşi în centrele de carantină instutuţionalizată stabilite de autorităţile locale.

Astfel, potrivit Prefecturii, numărul persoanelor aflate în carantină a crescut la 536. Pe de altă parte, câteva sute de buzoieni au ieşit din izolarea la domiciliu, după expirarea perioadei de 14 zile. În aceste condiţii, în două săptămâni, de la aproape 5.000 de buzoieni cu măsura de izolare acasă, numărul a scăzut la 1.915.

Referitor la bilanţul COVID-19 de la nivelul judeţului Buzău, oficialii de la Casa Albă au raportat cifre neschimbate. Vorbim despre 13 cazuri confirmate de la începutul pandemiei, cu precizarea că, între timp, 8 dintre pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a preluat coordonarea celei mai mari unităţi medicale din judeţul Buzău. Spitalul Judeţean de Urgenţă a intrat în subordinea Ministerului, for care va viza în special problematica medicală.

Consiliul Judeţean rămâne să finanţeze partea de dotări cu echipamente de protecţie şi să asigure toate materialele necesare desfăşurării activităţii din unitatea sanitară.

Reamintim că, duminică, la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, a fost internat primul pacient cu coronavirus, după ce unitatea medicală a fost trecută pe lista spitalelor suport, prin decizia Ministerului Sănătăţii. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!