Publicat la: 11.09.2020. 18:22 / 612 views

PE ULTIMA SUTĂ DE METRI. PREGĂTIRI INTENSE PENTRU ÎNCEPEREA ȘCOLII

Unitățile de învățământ din județul Buzău sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru începerea noului an școlar, iar în unele cazuri personalul va lucra și în weekend pentru ca de luni elevii să fie primiți în condițiile impuse de pandemie. Din punct de vedere epidemiologic, orașul Buzău a fost trecut la scenariul verde, însă nu toate unitățile îl pot aplica, din cauza lipsei de spațiu, mai ales în școlile cu un număr foarte mare de elevi.

gradinita 1 pedagogic 4

De pildă, la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” vor învăța 1800 de elevi, cu un efectiv de peste 100 de cadre didactice. În afară de copiii de la ciclul primar și din anii terminali, elevii vor avea învățământ hibrid, atâ la școală cât și online.

Luni, 14 septembrie, anul școlar la Buzău începe fără festivități în curtea școlii, potrivit unei decizii luate de conducerea Inspectoratului.

Șefii educației buzoiene fac un apel către cadre didactice și părinți, să țină cont de regulile impuse pentru defășurarea cursurilor, astfel încât să nu avem de-a face cu îmbolnăviri în mediul școlar. 

Astăzi, prefectul Leonard Dimian a mers în control la mai multe școli, după verificările efectuate timp de o săptămână de echipe mixte în aproape 100 de unități de învățământ. Șeful de la Casa Albă nu a semnalat probleme majore.  

Potrivit deciziei adoptate ieri de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la nivelul județului Buzău, nicio unitate nu va desfășura cursurile exclusiv online, 387 de școli vor chema toți copiii la ore iar în alte 97 de unități de învățământ se va merge pe varianta învățământului hibrid. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!