PE BANDĂ RULANTĂ. VOLUM DE MUNCĂ MĂRIT, ÎN CENTRELE DE VACCINARE

PE BANDĂ RULANTĂ. VOLUM DE MUNCĂ MĂRIT, ÎN CENTRELE DE VACCINARE

De câteva zile, ritmul vaccinării anti-COVID din centrele buzoiene este din ce în ce mai alert. Pe lângă rapel, se administrează în continuare primele doze pentru persoanele peste 65 de ani. Personalul medical face față cu greu programărilor, mai ales că apar zilnic și probleme birocratice.

centru vaccin 2 centru vaccin 1

De luni, în toate centrele de vaccinare din județ, a început seria rapelurilor pentru persoanele care au avut primele doze în urmă cu trei săptămâni. În paralel, sunt programați și buzoienii peste 65 de ani, aflați la prima doză, ei fiind vaccinați cu serul de la Moderna. Astfel, volumul de muncă este mult mai mare, iar acest lucru se resimte în rândul personalului medical. La Liceul cu Program Sportiv din Buzău, unde sunt trei fluxuri de vaccinare, se lucrează contra-timp.

Problemele birocratice sunt multe și pun piedici în asigurarea unui circuit de vaccinare ca la carte. Sunt erori și temporizări care nu țin, însă, de personalul medical.

Săptămâna viitoare, odată cu sosirea celui de-al treilea tip de vaccin, de la AstraZeneca, volumul de muncă din centrele de imunizare anti-COVID va fi și mai mare. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și