PANICĂ LA UN CENTRU DE PLASAMENT. 67 DE COPII EVACUAŢI, DE TEAMA UNEI EXPLOZII

PANICĂ LA UN CENTRU DE PLASAMENT. 67 DE COPII EVACUAŢI, DE TEAMA UNEI EXPLOZII

Panică, noaptea trecută, la un cămin de copii institutionalizaţi, din Buzău. Conducerea instituţiei a alertat autorităţile, după ce, în clădire, s-a simţit un puternic miros de gaz. Imediat, copiii au fost mutaţi, în clădirea Jandarmeriei,  pentru a elimina orice risc, în caz de explozie. Cei 67 de copii au revenit, azi dimineaţă, în centru.

alarma gaze 6Autorităţile au intrat în alertă, azi noapte, după ce conducerea Căminului 2, din Micro14,  a semnalat că în clădirea instituţiei se simte un puternic miros de gaze. Imediat, la faţa locului au sosit pompierii, împreună cu specialişti de la societatea furnizoare de gaze. Pentru a evita o tragedie, 67 de copii au fost evacuaţi din clădirea căminului şi transportaţi, cu microbuze, în incinta Jandarmeriei.

După aproape două ore de cercetări, specialiştii au conchis că nu este vorba de vreo scurgere, dar nici nu au putut indica sursa mirosului suspect din clădire. În cele din urmă, copiii s-au reîntors în centru abia dimineaţă.

Azi dimineaţă, înainte de recazarea copiilor în Căminul 2, clădirea instituţiei a fost, încă  o dată, verificată. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și