Publicat la: 25.03.2020. 19:24 / 669 views

ORDONANŢA MILITARĂ, ÎN VIGOARE! CIRCULAŢIE CU RESTRICŢII SEVERE

Astăzi, la prânz, a intrat în vigoare ordonanţa militară care limitează circulaţia persoanelor pe tot timpul zilei. În principiu, sunt permise doar deplasările în interes de serviciu, pentru cumpărături de alimente şi medicamente. Pentru persoanele de peste 65 de ani este permisă circulaţia doar între orele 11:00 – 13:00, în cazuri excepţionale.

carantina 1Astăzi, după ora 12:00, forţele de ordine au început să patruleze şi să organizeze câteva filtre în mai multe zone ale oraşului, pentru a vedea cum se respectă prevedirile noii ordonanţe militare. La aproape oră de la intrarea în vigoare a noilor interdicţii, pe străzile Buzăului s-au putut observa efectele. Atât circulaţia auto, cât şi pietonală s-au redus. În zona Pieţei Centrale, câteva persoane peste 65 de ani se grăbeau să facă ultimele cumpărături, până în ora 13:00.

Persoanele cu vârste peste 65 de ani pot ieşi din case doar între orele 11:00 – 13:00, strict pentru deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestic, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, fiind permisă şi deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie. În acelaşi interval orar, mai sunt acceptate deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Pe de altă parte, ordonanţa prevede interdicţia tuturor persoanelor în afara locuinţei cu excepţia deplasărilor în interes de serviciu, pentru asigurarea hranei, pentru asistenţă medicală de urgenţă, sau alte cazuri excepţionale, justificate printr-o declaraţie pe propria răspundere. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!