Publicat la: 14.09.2018. 18:22 / 321 views

OBSERVATOR MONTAN, „ÎN INIMA ROMÂNIEI”. INAUGURAT LA GURA TEGHII, LA GRANIŢA PROVINCIILOR ISTORICE

Într-o zonă superbă de munte, la încrengătura între regiunile istorice, a fost inaugurat un observator, simbol al Unirii celor trei teritorii româneşti: Ţara Românească, Moldova şi Ardealul. Observatorul a fost ridicat de Romsilva, la Gura Teghii, pe vârful Giurgiu, la cota 1435.

punct observatie 2“Punctul Frăţiei Neamului Românesc” a fost inaugurat ieri, în prezenţa autorităţilor din judeţele Buzău, Vrancea şi Covasna, alături de săteni ai locului şi din zonele învecinate. Este un observator montan, tip refugiu, înalt de 8 metri, în formă hexagonală şi care oferă o privelişte superbă a zonei aflate la graniţa celor trei provincii istorice. Romsilva a ales această locaţie, pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire.

Observatorul de la Gura Teghii a fost ridicat la iniţiativa Direcţiei Silvice Buzău.

În apropierea “Punctului Frăţiei Neamului Românesc”, vizitatorii regăsesc şi panouri cu personalităţile care au contribuit la Marea Unire din 1918.

Unii localnici susţin că balada Mioriţa şi-ar avea originile în întâmplări petrecute pe aceste meleaguri.

Cei mai bătrâni dintre localnici vorbesc şi despre luptele grele care s-au dat în munţi, în perioada  Primului Război Mondial, la finele căruia s-a realizat Marea Unire.

Participanţii la inaugurarea de ieri au avut şi ocazia de a gusta din preparatele tradiţionale pregătite de ciobani din cele trei zone ale României.  

Accesul la observatorul montan de la Gura Teghii, ridicat la cota 1435, pe vârful Giurgiu, se face prin mai multe trasee turistice, marcate de Romsilva. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>