Publicat la: 19.07.2017. 18:15 / 743 views

O NOUĂ REUŞITĂ LA STAŢIUNEA DE CERCETARE LEGUMICOLĂ: UN SOI DE CASTRAVETE ANTI-DIABET

E de departe mândria cercetătorilor! Se numeşte castravetele „grenadă” sau leguma care luptă cu diabetul zaharat. Castraveţii pentru diabet sunt soiuri aduse din America Latină şi adaptate zonei noastre, prin încrucişări cu soiuri autohtone, de echipa de cercetători din Buzău. La Staţiunea de Cercetare Legumicolă s-au obţinut, în ultimii 25 de ani, nu mai puţin de cinci soiuri de astfel de castraveţi, fiecare cu caracteristici diferite.

statiune 3Castraveţii impotriva diabetului mai au şi denumirea de castraveti „grenadă”, deoarece, la coacere, îşi aruncă seminţele. Fructul imatur are striaţii, este amar, iar la maturitate se îngălbeneşte, crapă puţin şi îşi aruncă seminţele la o distanţă destul de mare în jurul plantei. Acestea sunt caracteristicile generale ale castravetelui din specia Momordica Carantica, însă cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău au reuşit să obţină cinci soiuri care se diferenţiază  prin dimensiuni,  prin culoare, sau prin cantităţile de substanţe deţinute.

Dintre aceste cinci soiuri, cercetătorii nu au avut bani să omologheze decât unul, însă au speranţe că vor avea finanţare şi pentru celelalte 4.

Cercetătorul Costel Vânătoru a fost primul care a reuşit să aclimatizeze în ţara noastră această specie de castravete şi munceşte la acest lucru de peste 20 de ani.

Compoziţia castraveţilor pentru diabet este asemănătoare insulinei, de aceea leguma este recomandată pentru consum bolnavilor de diabet. Castravetele împotriva diabetului conţine 17 dintre cei 18 aminoacizi cât conţine insulina. Este foarte aproape de insulina pe care o folosesc bolnavii de diabet tip B. Nu înlocuieşte insulina, dar ajută bolnavii. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>