Publicat la: 25.08.2017. 18:30 / 1.153 views

DECIZIE PENTRU BUZOIENI ŞI RÂMNICENI. NU VOR MAI PLĂTI TAXA PE APA METEORICĂ

Buzoienii şi râmnicenii nu vor mai plăti taxa pentru apa meteorică facturată de Compania de Apă. De asemenea, agenţii economici din cele două municipii vor avea costuri reduse cu 30%. Sunt decizii luate în cadrul şedinţei de azi a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008. Consiliile locale din cele două oraşe urmează să pună în aplicare ce s-a decis azi.

sedinta ADI augustMembrii A.D.I. Buzău 2008 (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008) s-au întrunit, astăzi, într-o nouă şedinţă, în cadrul căreia cel mai important punct a fost cel legat de apa meteorică.

S-a supus la vot eliminarea taxei pe apa meteorică pentru cetăţenii din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, precum şi reducerea cu 30% a serviciului pentru agenţii economici din cele două oraşe. Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

Practic, în şedinţa A.D.I. de azi s-a pus în discuţie o cerinţă a vicepremierului Marcel Ciolacu. În urmă cu aproape două săptămâni, peşedintele PSD Buzău a solicitat factorilor responsabili să ia aceste măsuri. Consiliile locale ale celor două municipii urmează să dea hotărârile definitive, astfel încât modificările să fie aplicate din luna septembrie.

În cadrul dezbaterilor, managerul Companiei de Apă nu a avut nimic de obiectat cu privire la proiectul supus aprobării. După şedinţă, însă, în faţa presei, Ionel Tescaru a comentat ironic decizia, ameninţând că există posibilitatea ca angajaţii companiei să nu mai cureţe sistemul de canalizare.

Este pentru prima oară când, în războiul cu Primăria Buzău, Compania de Apă pierde o bătălie importantă, printr-o decizie politică, în condiţiile în care până acum conducerea operatorului regional reuşise să îşi impună cerinţele în cadrul A.D.I. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!