Publicat la: 29.12.2017. 19:10 / 1.597 views

MONUMENTUL UNEI PERSONALITĂŢI. STATUIA LUI ALEXANDRU MARGHILOMAN VA VEGHEA VILA ALBATROS

Pentru a marca sărbătoarea dedicată marelui om politic buzoian Alexandru Marghiloman, în parcul cu acelaşi nume va fi amplasată replica sa în bronz. Statuia va avea aproape trei metri înălţime şi se va ridica în apropierea Vilei Albatros, pe aleea principală. Valoarea totală a investiţiei este de proximativ 300 mii lei şi va fi suportată în întregime de Primăria Municipiului Buzău.        

marghiloman statuieÎn cadrul ciclului de evenimente care vor marca anul viitor împlinirea unui secol de la Marea Unire, la Buzău vor fi organizate şi Zilele Alexandru Marghiloman.

Marele om politic buzoian a fost cel care, invitat ca prim-ministru al României în Sfatul Ţării de la Chişinău, a proclamat unirea cu Basarabia, un prim pas către Marea Unire.

Municipalitatea va construi un monument în apropierea Vilei Albatros din parcul Marghiloman.

Este vorba despre o statuie din bronz care îl va reprezenta pe marele om politic şi care va fi amplasată în zona de protecţie a vilei, la o distanţă de 34 de metri faţă de clădire.

Statuia va avea o înălţime de 2,80 metri, va fi amplasată pe un soclu din beton şi, pentru a fi pusă în valoare şi noaptea, va fi iluminată de 4 reflectoare arhitecturale.

Realizarea monumentului aparţine artistului Radu Ciprian Dominoschi, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Buzău şi va costa în total 332.701 lei. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!