Publicat la: 28.09.2017. 18:15 / 525 views

MOMENT EMOŢIONANT LA ŞEDINŢA CJ. GENERALUL FOCA A PRIMIT O DISTINCŢIE DE ONOARE

Astăzi, consilierii judeţeni s-au reunit în şedinţa ordinară a lunii septembrie. Întâlnirea, care a avut 24 de proiecte pe ordinea de zi, s-a finalizat cu un moment deosebit de emoţionant pentru general-locotenentul doctor Petrică Lucian Foca, Cetăţean de Onoare al Buzăului, care a primit o distincţie din partea conducerii Consiliului Judeţean.

cj focaAstăzi, într-un cadru festiv, conducerea Consiliului Judeţean a ţinut să îi mulţumească generalului în rezervă Lucian Foca pentru toată activitatea desfăşurată şi a transmis felicitări pentru realizările din întreaga carieră militară.

Vizibil emoţionat, fostul comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” a rememorat momente frumoase din viaţa pe care şi-a dedicat-o pentru a servi patria.

La finalul ceremoniei, preşedintele Consiliului Judeţean i-a înmânat generalului în rezervă Lucian Foca Diploma de Excelenţă şi un aranjament floral în culorile Tricolorului.

General-locotenentul dr. Lucian Foca a revenit în viaţa civilă, fără însă a renunţa la domeniul în care s-a specializat. Luna aceasta, el a fost numit consilier pe probleme de Apărare în Cabinetul premierului Mihai Tudose. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!