Publicat la: 11.09.2019. 18:17 / 971 views

MILITARUL POLSCHI, ÎN GALERIA EROILOR CĂZUŢI LA DATORIE. ÎNMORMÂNTAREA VA AVEA LOC JOI, LA PRÂNZ, ÎN CIMITIRUL EROILOR

Fotografia militarului buzoian, ucis săptămâna trecută, în Afganistan, a fost adăugată pe panoul de pe Calea Eroilor, la galeria celor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii. Sublocotenentul post-mortem Ciprian Polschi va fi înmormântat mâine, cu onoruri militare, la Cimitirul Eroilor.

galerie foto eroi copyMilitarul buzoian a fost repatriat ieri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe Aeroportul Otopeni.

După câteva ore, sicriul a fost adus la Buzău şi depus la capela Bisericii Sf. Ștefan, de pe strada Frăsinet, unde zeci de prieteni şi colegi au mers la căpătâiul eroului buzoian.

Între timp, fotografia lui Ciprian Polschi a fost adăugată la galeria militarilor buzoieni căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak. În faţa panoului de pe Calea Eroilor au fost aprinse şi câteva candele.

Luni, Consiliul Local Municipal a decis să îi acorde militarului titlul de cetăţean de onoare post-mortem şi să-i ofere familiei îndoliate un ajutor de 10.000 de lei.  

Mâine, la ora 11:00, la bisericuţa din lemn din cadrul Garnizoanei, va fi oficiată slujba de înmormântare, apoi înhumarea va avea loc la Cimitirul Eroilor, cu onoruri militare.

Tânărul militar buzoian Ciprian Polschi se afla la cea de-a treia misiune în Afganistan şi era încadrat ca şofer al Comandamentului NATO, în capitala Kabul.

Joia trecută, în momentul în care executa o misiune administrativă, soldatul buzoian, alături de un camarad american, au fost ucişi, în urma unui atentat terorist cu o maşină-capcană. Tragedia s-a produs într-o zonă deja tensionată, din cauza numeroaselor atentate produse înainte, printre care şi cel de la Ambasada României la Kabul.

Ciprian Polschi avea 38 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!