Publicat la: 11.04.2019. 18:10 / 276 views

METALUL, EGALA FORESTEI. BUZOIENII AU REMIZAT, 1-1, PE SINTETICUL DIN CRÂNG

metalul 1Cele câteva sute de suporteri de la partida dintre Metalul şi Foresta Suceava au sperat până la ultimul fluier al arbitrului într-o victorie a favoriţilor, mai ales că gazdele au evoluat cu un om în plus, încă din minutul 10. Metalul a dominat prima repriză şi putea înscrie de două ori, prin Alin Iacob, dar goalkeeperul oaspeţilor a reuşit să păstreze scorul alb, până s-a intrat la cabine.

A doua repriză a decurs după acelaşi scenariu. Foresta a punctat la singura ocazie de gol, în minutul 69, prin Robert Martin şi se părea că moldovenii vor pleca cu trei puncte. Buzoienii au reşit să egaleze în ultimele momente ale partidei, după ce arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă pentru Metalul, la un henţ în careu  iar penalty-ul a fost transformat de Ispir.

În urma egalului de ieri, Metalul acumulează 26 de puncte, dar, teoretic, nu a scăpat de grijile retrogradării, mai ales că buzoienii vor sta etapa viitoare. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>