Publicat la: 18.03.2019. 19:31 / 551 views

MAI APROAPE DE LIGA A II-A. GLORIA BUZĂU A OBŢINUT TREI PUNCTE, LA LIEŞTI

Gloria Buzău face un pas important în lupta pentru promovare, după ce a reuşit să obţină cele trei puncte, pe unul dintre cele mai dificile terenuri din serie, la Lieşti. Elevii lui George Timiş s-au impus cu 2 la 0, graţie reuşitelor semnate de Moussa Konate şi Cristian Danci. Etapa viitoare programează derby-ul seriei întâi, dintre Gloria Buzău şi Oţelul Galaţi.

fotbal gloria liestiGloria a reuşit să-şi treacă în cont încă trei puncte, graţie unei victorii obţinute pe unul dintre cele mai dificile terenuri, la Sporting Lieşti. Buzoienii au condus ostilităţile pe tot parcursul meciului şi au trecut pe lângă deschiderea scorului de două ori, în prima repriză. Chipirliu nu a reuşit să înscrie dintr-o poziţie unu la unu cu portarul, în timp ce Mihalache a luat la ţintă bara.

Partida a fost decisă în minutul 58, cînd  mijlocaşul gazdelor Daniel Munchiu a fost eliminat  după o intrare imprudentă la Moussa Konate. Acelaşi Konate avea să deschidă scorul 10 minute mai târziu, după o lovitură de colţ executată de Ciprian Petre.

Cel de-al doilea gol al Gloriei a venit tot după o lovitură de colţ executată de Ciprian Petre. Danci a profitat de un marcaj lejer şi a trimis nestingherit în poarta gazdelor.

Buzoienii puteau să mai înscrie de câteva ori, dar atacanţii roş-albaştrilor au ratat cu seninătate în situaţii de unu la unu cu portarul celor de la Sporting. În minutul 90, Ciprian Petre a încercat să reediteze golul de la Focşani, alegând lobul peste goalkeeper, în detrimentul unei execuţii simple.

În cadrul aceleiaşi etape, Metalul Buzău a dispus, acasă, de Bucovina Rădăuţi, o altă grupare care-şi propusese promovarea la începutul sezonului. Elevii lui Vali Stan s-au impus cu 2 la 1. Etapa viitoare Gloria poate încheia conturile luptei pentru promovare. Buzoienii vor primi vizita Oţelului Galaţi iar în cazul unei victorii vor fi practic promovaţi. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!