Publicat la: 08.02.2017. 19:04 / 923 views

LUMINIŢA SPERANŢEI. CONSILIUL JUDEŢEAN AJUTĂ O FAMILIE SĂRMANĂ SĂ AIBĂ LUMINĂ

Cazul familiei Bezeanu, o familie sărmană care se roagă să aibă un bec în casă, a intrat şi în atenţia Consiliului Judeţean. Preşedintele Petre Emanoil Neagu a fost în vizită în cămăruţa întunecată în care îşi duc traiul sărman un copil de clasa a treia şi părinţii lui. Impresionat de grija celor doi părinţi de a-şi creşte copiii cum trebuie şi de a le asigura educaţia, oaspetele le-a promis că-i va ajuta să aibă lumină în casă.

caz social 3Cazul familiei Bezeanu, prezentat de CampusTV, a atras atenţia decidenţilor din Consiliul Judeţean.

Preşedintele Petre Emanoil Neagu a mers în vizită la familia alcătuită dintr-un copil de clasa a treia şi din părinţii lui, pentru a se convinge de condiţiile în care aceştia îşi duc traiul.

Cei trei trăiesc într-o mică locuinţă cu o singură încăpere şi nu sunt racordaţi la electricitate.

Marian, copilul cel mic, elev în clasa a treia, este obligat să-şi facă temele la lumânare şi, cu toate acestea, învaţă foarte bine. Îi place şi fotbalul dar nu poate vedea meciuri la televizor pentru că nu au lumină în casă iar televizorul vechi şi defect îl ţin doar ca decor.

Părinţii se zbat să-i asigure lui Marian un trai decent. Îşi caută de muncă, dar nu reuşesc să se angajeze undeva. Îi mai ajută fata cea mare, care a învăţat, a devenit asistentă medicală, este studentă la Psihologie şi lucrează într-un cabinet medical în capitală.

Preşedintele Neagu a adus şi mici cadouri la prima sa vizită la familia Bezeanu dar, cel mai mare cadou a fost promisiunea sa de a-i ajuta să se racordeze la reţeaua de energie electrică.

caz social 1Înainte de plecare, cei trei au fost invitaţi a doua zi la Consiliul Judeţean, pentru a semna o cerere prin care să le fie acordat un ajutor de urgenţă.

Înainte de a se despărţi de vizitatorii săi, Preşedintele Petre Emanoil Neagu le-a promis să facă toate diligenţele pentru ca aceştia să poată trăi civilizat în locuinta lor minusculă de pe Primăverii, numărul 1.

Spre bucuria părinţilor, acesta a promis că va încerca să le găsească şi un loc de muncă stabil, care să le asigure un salariu, lună de lună.

Marian va împlini 10 ani pe 10 februarie. Nu are prea mari speranţe dar îşi închipuie în taină că, cine ştie, poate va primi şi el un cadou, cât de mic, de ziua lui.

(Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!