LOC DE JOACĂ, UN PERICOL PENTRU COPII. SPAŢIUL DE LÂNGĂ BLOCUL 40, VANDALIZAT SISTEMATIC

LOC DE JOACĂ, UN PERICOL PENTRU COPII. SPAŢIUL DE LÂNGĂ BLOCUL 40, VANDALIZAT SISTEMATIC

Mai multe locuri de joacă pentru copii din oraşul Buzău au ajuns adevărate pericole pentru micuţi. Un exemplu este lângă blocul 40 din cartierul Micro XIV, un spaţiu în care Primăria a investit zeci de mii de lei pentru amenajare. Încet, dar sigur, locul de joacă a fost vandalizat, iar copiii se mai pot juca doar în tobogane, sub atenta supraveghere a părinţilor sau bunicilor.

LOC DE JOACA MICRO XIVLocul de joacă situat în apropierea blocului 40 din cartierul Micro XIV a fost amenajat de Primărie şi a costat 70.000 de lei. După mai bine de un an arată jalnic şi este plin de pericole pentru copii. Aproape tot gardul din lemn a fost furat, leagănele la fel. Balansoarele din lemn sunt rupte şi oricînd există riscul unor accidentări. Un peisaj dezolant pe care îl constată zilnic locuitorii din zonă.

În aceste condiţii, părinţii şi bunicii care merg cu cei mici în spaţiul vandalizat nu au de ales decât să îi lase pe copii doar în tobogane.

Oficialii din Palatul Comunal ne-au transmis că au cunoştinţă de starea deplorabilă în care a ajuns acest loc de joacă şi se gândesc mai degrabă la închiderea lui, chiar dacă se află pe lista spaţiilor ce ar trebui reabilitate. Dacă nu va fi desfiinţat, locul de joacă ar urma să fie modernizat, dar obligatoriu prevăzut cu camere video de supraveghere.

Primăria şi-a propus ca în următoarea perioadă să reabiliteze şase locuri de joacă şi să înfiinţeze alte 5 spaţii de distracţie pentru micuţi. (Mihai Bunăziua)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și