Publicat la: 06.03.2018. 19:22 / 751 views

LIDERII DE SINDICAT, AUTORITATE ŞTIRBITĂ. PROFESORII LE-AU DAT O LOVITURĂ ISTORICĂ

Probă  de astăzi a simulării evaluării naţionale a adus normalitate şi la Liceul pentru Deficienţi de Vedere, unde ieri cadrele didactice au boicotat testarea la limba şi literatura română. Elevii au susţinut simularea, în condiţii legale. Între timp, şeful celui mai mare sindicat din educaţia buzoiană recunoaşte că reprezentarea profesorilor la nivel de conducere sindicală a fost pusă la îndoială prin neparticiparea la boicotul anunţat în toate şcolile.

dobreDupă ce ieri profesorii au refuzat să participe la organizarea probei la limba şi literatura română, astăzi, la Liceul pentru Deficienţi de Vedere, simularea s-a desfăşurat în condiţiile stipulate de metodologie. S-a format o altă comisie din cadre didactice care au preferat să nu mai repete boicotul de ieri, unic la nivel de judeţ. Trăgând linie, conducerea sindicatului de la Buzău recunoaşte că neparticiparea la boicot reprezintă o lovitură fără precedent pentru liderii SIP şi că autoritatea lor este pusă, astfel, la îndoială.

Liderul celui mai puternic sindicat din educaţia buzoiană declară că, după tot ce s-a întâmplat, nu crede că se mai poate baza pe susţinerea membrilor SIP, cel puţin pentru moment.

Acţiunile de protest vor continua. Nu, însă, la Buzău.

Vinerea trecută, majoritatea cadrelor didactice din unităţile de învăţământ din judeţ au semnat pentru boicotarea simulării examenului de capacitate. Ieri, totul a luat o întorsătură neaşteptată. Profesorii care au semnat s-au răzgândit şi s-au ocupat de organizarea examenului.

De la 1 martie, salariile profesorilor au crescut cu 20%, fapt ce poate fi un motiv pentru care cadrele didactice au făcut un pas înapoi şi nu au protestat. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!