Publicat la: 22.08.2019. 17:57 / 223 views

LICITAŢII ÎN CURS. TREI OBIECTIVE IMPORTANTE DIN ORAŞ VOR FI REABILITATE

În această săptămână vor fi finalizate licitaţiile pentru trei obiective importante din oraş. Contractele de execuţie vor fi semnate imediat după desemnarea câştigătorilor. Pentru prima dată, pentru reabilitarea Stadionului de Atletism s-au prezentat la licitaţie câteva firme şi va fi desemnat constructorul care se va ocupa de transformarea acestuia.

stadion atletism 1 straduta centru 1

Până la sfârşitul acestei săptămâni se vor încheia licitaţiile pentru câteva proiecte municipale, pe care buzoienii şi le doresc de multă vreme.pasaj 1

La fiecare dintre cele trei obiective  importante din oraş s-au prezentat mai multe firme, care s-au înscris în procedura de licitaţie.

Pentru prima dată de la lansarea proiectului pentru reabilitarea şi modernizarea Stadionului de Atletism, s-au înscris câteva firme la licitaţie.

Pentru Stadionul de Atletism au mai fost organizate licitaţii în anii anteriori, dar nicio firmă nu a fost interesată să se ocupe de partea de execuţie a proiectului.

După deschiderea plicurilor vor fi aflaţi câştigătorii şi vor fi semnate contractele de execuţie. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!