Publicat la: 11.06.2019. 18:26 / 639 views

LA LOC COMANDA! LICEUL BECENI PRIMEŞTE CLASA ÎNAPOI. DECIZIE LUATĂ LA CEAS DE SEARĂ, DE TEAMA PROTESTELOR

Sub ameninţarea protestelor în faţa ministerului Educaţiei, Ecaterina Andronescu a cedat şi a ţinut cont de solicitarea profesorilor de la Beceni de a nu desfiinţa singura clasă de profil tehnologic. S-a întâmplat aseară, atunci când ministrul Educaţiei a aflat că, astăzi, cadrele didactice de la Beceni aveau programat un protest la Bucureşti.

miting 2  liceu beceni

Profesorii de la Beceni au fost singurii care au continuat protestele iniţiate săptămâna trecută, împotriva ordinului ministerial privind tăierea mai multor clase de liceu. Au obţinut aprobare pentru a protesta astăzi în faţa Ministerului Educaţiei, pentru a se reveni asupra deciziei de desfiinţare a singurei clase tehnologice de la liceul Beceni. Aseară, însă, a venit o veste bună pentru ei: ministrul Educaţiei a cedat.

Noua decizie a fost comunicată şi responsabililor din educaţia buzoiană.

Astăzi, primarul din Beceni a venit la Inspectoratul Școlar, mulţumit de faptul că a fost salvată clasa de liceu la care vor avea acces elevii proveniţi din familii cu posibilităţi financiare reduse.  

Între timp, au fost tipărite aproape toate broşurile ce conţin codurile speciale pentru admiterea computerizată la fiecare clasă de liceu din judeţ. După noua modificare, vor fi tipărite broşuri cu o erată referitoare la liceul din Beceni.

Absolvenţii de gimnaziu interesaţi vor putea urma cursurile la Beceni, la profilul “Resurse naturale şi protecţia mediului”. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>