Publicat la: 15.01.2019. 19:10 / 462 views

ISTORIA ŞCOLII, DE ZIUA “LUCEAFĂRULUI”. SĂRBĂTOARE LA COLEGIUL NAŢIONAL MIHAI EMINESCU

Sărbătoare la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Buzău, la 169 de ani de la naşterea patronului spiritual al unităţii de învăţământ. Profesorii au organizat mai multe lecţii deschise cu elevii, activităţi în cadrul cărora s-a evocat istoria de 100 de ani a Colegiului şi s-a vorbit despre opera eminesciană. 

eminescu 1Ore speciale, astăzi, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Buzău. Elevi de la toate clasele au fost provocaţi de profesori la discuţii libere despre opera marelui poet naţional şi despre istoria unităţii şcolare care îi poartă numele “Luceafărului poeziei româneşti”. 

Copiii au vorbit şi despre sentimentul de a fi eminescian, în timp ce unii profesori, foşti absolvenţi ai Colegiului, au povestit despre perioada în care au fost pe băncile cunoscutului liceu buzoian.

Anul acesta, unitatea de învăţământ va împlini 100 de ani de la înfiinţare.

Pentru prima dată, anul acesta, poetul Mihai Eminescu a fost cinstit într-o altă clădire, după ce elevii s-au mutat în imobilul fostului liceu de Chimie, pentru a face loc reabilitării sediului vechi. 

Tot astăzi, la îniţiativa Colegiului, la Teatrul George Ciprian, s-a pus în scenă “Joc şi Rock”, piesă adaptată după Crai Nou, cu două spectacole susţinute de Opera Comică pentru Copii din Bucureşti, în prezenţa directorului Felicia Filip, cunoscuta soprană de renume mondial. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!