Publicat la: 23.04.2020. 19:05 / 632 views

ION VIOREL, AL DOILEA VICEPRIMAR. PROPUNEREA, SUPUSĂ VOTULUI ÎN 30 APRILIE

Fostă glorie a fotbalului buzoian, Ion Viorel va ocupa cel de-al doilea post de viceprimar al municipiului Buzău. Fotoliul rămas liber după demisia lui Andrei Neder va fi ocupat după şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Buzău de pe data de 30 aprilie.

clm 2Managerul care a reuşit, în sezonul 2006-2007, să ducă Gloria Buzău în Liga I va face echipă cu primarul Constantin Toma şi cu vicele Ionuţ Apostu cel puţin până la sfârşitul acestui an, atunci când expiră prelungirea mandatelor aleşilor locali.

 Propunerea de numire în funcţia de viceprimar va fi supusă votului consilierilor municipali, dar se pare că ALDE Buzău mizează deja pe 14 voturi în deliberativul local.

Totul a fost posibil după ce Ion Viorel a decis să se alăture echipei ALDE Buzău după venirea la conducere a lui Iulian Nicoare. Cel din urmă a făcut o solicitare către Primăria Buzău având numele lui Ion Viorel în dreptul funcţiei de viceprimar, rămasă vacantă de mai bine de un an.

Ion Viorel se află la al doilea mandat de consilier local, după cel din legislatura 2004-2008, când a reprezentat în deliberativul municipiului Buzău Partidul Democrat. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!