Publicat la: 10.08.2020. 17:53 / 318 views

ÎNVINȘI DE CONCORDIA. GLORIA PIERDE ÎN AL DOILEA AMICAL AL VERII

Gloria Buzău a continuat seria partidelor de verificare, deschisă joi la Râmnicu Sărat Sărat, cu un nou test de verificare, de data aceasta contra unui adversar de un alt calibru. Pe micuța, dar cocheta bază sportivă de la Strejnic, buzoienii au dat piept cu CS Concordia Chiajna, formație antrenată de fostul internațional Florin Bratu.

gloria chiajnaTehnicianul Ilie Stan a rulat tot lotul avut la dispoziție, fiecare repriză fiind abordată cu o echipă diferită. Astfel, pentru debutul jocului a fost aleasă formula Stoian, Nedelea, Ioniță, Roșu, Savin, Tucaliuc, C.Petre, Perju, Chică-Roșă, Pârvulescu și Huiban.  O accidentare de ultim moment a lui Balgiu a făcut ca antrenorul buzoian să îl trimită în teren pe experimentatul Ciprian Petre, învestit și cu banderola de căpitan al echipei.

Prima repriză s-a desfășurat sub semnul echilibrului, cu un plus pentru formația ilfoveană, care a părut o idee mai incisivă și mai determinată. La capitolul ocazii mari, egalitate – Chică-Roșă în două rânduri pentru buzoieni respectiv două pentru Chiajna, la una dintre ele portarul Stoian intervenind extraordinar la o lovitură liberă executată pe colțul scurt.

Pe final de joc, o nesincronizare a defensivei buzoiene îi permite lui Safsaf  să scape singur spre poartă și să îl execute cu sânge rece pe portarul Gloriei. La pauză, 1-0 pentru ilfoveni.

În a doua repriză, Ilie Stan a trimis toate rezervele în teren. Pe final de meci, Nsiah a majorat diferența, stabilind totodată și scorul final.

Buzoienii vor continua meciurile de pregătire, în funcție de evoluția pandemiei, care va determina și startul noului sezon, planificat inițial pe 29 august.

Următorul test este programat mâine, de la ora 11.00, în deplasare, cu CSM Focşani. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!