Publicat la: 05.10.2018. 18:22 / 551 views

INTERZIS PE ALEEA CĂPRIOAREI. DRUMUL DE ACCES ÎN CRÂNG A INTRAT ÎN ASFALTARE

lucrari alei crang 2Aleea care permite accesul auto dinspre Stadionul de atletism se află în plin proces de asfaltare.

Lucrările de pregătire au fost finalizate încă de ieri, iar din această dimineaţă a început turnarea covorului asfaltic dinspre parc, pe un singur sens de mers.

În acelaşi timp, o echipă de la Urbis Serv se ocupă de toaletarea copacilor de pe alee şi de curăţarea acostamentului.

Tot din această dimineaţă au fost puse în aplicare şi restricţiile pentru circulaţia auto pe alee, aprobate de Consiliul local Municipal.

Până vor fi montate barierele va mai dura, probabil, ceva vreme.

În schimb, un echipaj de la Poliţia Locală se ocupă deja de aplicarea hotărârii Consiliului Local Municipal şi interzice accesul auto în afara programului de aprovizionare stabilit.

Responsabilii de la Urbis preconizează că asfaltarea Aleii Căprioarei va mai dura câteva zile.

În curând, la propunerea primarului Constantin Toma, va fi supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre prin care aleea dinspre Stadionul de Atletism să fie denumită Aleea Căprioarei, iar cea de la Urbis, Aleea Mistreţului. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!