Publicat la: 22.11.2017. 19:21 / 762 views

INTERZIS, DAR CU TAXĂ. PERMIS DE LIBERĂ TRECERE CU MAŞINA ÎN CRÂNG

Într-un proiect de hotărâre referitor la stabilirea impozitelor şi a taxelor locale pe anul 2018, sunt specificate taxe pentru autovehiculele care pătrund în parcul Crâng. Chiar dacă accesul acestora, cu excepţia celor de aprovizionare, este interzis. Primarul afirmă că taxele impuse vor limita intrarea automobilelor în perimetrul amenajat al pădurii Crâng, care este administrat de Primărie.

masina parc 3În Proiectul de Hotărâre numărul 380 din 2 noiembrie, referitor la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2018, figurează şi unele prevederi, cel puţin ciudate.

Una dintre acestea stabileşte taxele care trebuie încasate pentru autovehiculele care intră în parcul Crâng, deşi accesul acestora este interzis în perimetrul amenajat care aparţine Municipalităţii.

Persoanele fizice vor fi taxate cu 8 lei pentru accesul cu automobilul, cele fizice cu 10,50 iar cine vrea poate obţine chiar un permis de liberă trecere pentru doar 42 de lei pe lună.

Chiar dacă nu există nicio hotărâre clară care să reglementeze dacă maşinile au voie să circule în parcuri sau nu, există indicatoare de circulaţie care interzic accesul acestora.

Autoutilitarele pentru aprovizionare au acces în parcurile unde există unităţi de alimentaţie publică, dar numai după un orar prestabilit.

Pentru acestea a fost stabilită o taxă lunară de 273 de lei.

O hotărâre fermă în legătură cu reglementarea circulaţiei auto în parcul Crâng va putea fi adoptată doar dacă şi restul pădurii va trece în administraţia Primăriei. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!