ÎNTĂRIRI PENTRU LIGA FLORILOR. CINCI HANDBALISTE AU SEMNAT PENTRU GLORIA

ÎNTĂRIRI PENTRU LIGA FLORILOR. CINCI HANDBALISTE AU SEMNAT PENTRU GLORIA

Munca tehnicienilor de la secţia de handbal a SCM nu s-a încheiat, cu toate că gruparea buzoiană a obţinut matematic promovarea, în urmă cu o lună. Stafful Gloriei urmăreşte mai multe sportive, pentru a întări lotul, în vederea participării în Liga Florilor. Deocamdată, pentru gruparea municipală au semnat 5 sportive.

handbal 2Cel puţin trei straniere vor activa, din următorul sezon, la secţia de handbal a SCM Gloria. Marijeta Vidak, componentă a naţionalei croate a semnat deja pentru Buzău. Ei i se va alătura şi Natalia Vinyukova, sportivă ce evoluează pentru fosta cîştigătoare a Ligii Campionilor, Zvejda Novgorod. Contingentul de straniere va fi completat Ilyna Dziyana, de la Dunărea Brăila. Tânăra de 21 de ani este componentă a naţionalei Belarusului şi a venit în România de la Vardar Skopje, fostă finalistă a Ligii Campionilor

Lotul buzoian va fi completat şi cu cel puţin două  românce. Deocamdată, sunt date ca sigure la Buzău Laura Leahu şi Cristina Nan. Cele cinci vin, teoretic, ca titulare, spun cei din conducerea tehnică a Gloriei.

SCM mai are de disputat două partide, în actualul sezon, mâine, în deplasare cu Danubius Călăraşi şi sâmbătă, acasă, cu CSS Tulcea. Gruparea buzoiană poate realiza un parcurs fără precedent în analele hadbalului feminin din România,  un sezon perfect, cu victorii în toate cele 28 de partide disputate. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și