Publicat la: 24.02.2021. 19:04 / 429 views

ÎNTÂLNIRE PE NEVĂZUTE. „CARTEA ALEGE CITITORUL”

Proiectul Bibliotecii Județene ”Întâlnire pe nevăzute … cu o carte” este gândit să atragă citiorii, mai vechi sau mai noi. Bibliotecarii de la secția Împrumut pentru adulți  le oferă doritorilor un pachet cu o carte surpriza, pe care aceștia să o citească acasă. În luna februarie,  luna iubirii, în pachete au fost ascunse romane de dragoste.

carti bibliotecaÎn luna iubirii și în apropiere de Ziua Femeii, la Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” se află în derulare încă un proiect gândit să atragă cititorii. Secția ”Împrumut pentru adulți” propune buzoienilor o ”Întâlnire pe nevăzute cu o carte” de dragoste.

Cărțile, care sunt împachetate pentru a se păstra surpriza întâlnirii ”pe nevăzute” sunt romane de dragoste, pentru că, în luna februarie, după Sfântul Valentin a venit Dragobetele, un fel de zeu autohton al iubirii. Cei care acceptă provocarea bibliotecarilor și împrumuta o carte fără să-i știe titlul, au totuși posibilitatea să o schimbe, în cazul în care au citit-o deja.

Până în prezent, proiectul funcționează destul de bine și chiar are succes, pentru că mulți dintre utilizatorii Bibliotecii Județene au acceptat provocarea și au împrumutat o carte ”pe nevăzute”. Perioada aceasta, în care criza sanitară ne ține mai mult în casă, poate fi suportata mai ușor și cu ajutorul lecturii. Dacă interesul cititorilor pentru acest proiect va rămâne constant, inițiativa va merge mai departe și cu alt gen de carte.

Este bine de știut că, pentru a accesa proiectele Bibliotecii Județene ”Vasile Voiculescu” și pentru a beneficia de serviciile oferite, solicitanții trebuie să posede un permis de utilizator, care are o valabilitate de cinci ani. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!