Publicat la: 31.10.2018. 19:10 / 1.147 views

INCENDIU PUTERNIC LA CIUTA. PENSIUNEA „UMBRA LUPULUI” S-A FĂCUT SCRUM

Incendiu puternic, azi dimineaţă, la Ciuta. O pensiune în care erau cazaţi doisprezece turişti a fost cuprinsă de flăcări. Turiştii au fost evacuaţi la timp, astfel că nu au fost înregistrate victime. Flăcările au mistuit mansarda şi etajul clădirii, precum şi restaurantul de la parter.

incendiu pensiune 1Fumul gros şi flăcările au cuprins în doar câteva minute tot parterul şi etajul. Cei cazaţi în pensiunea de lângă DN 10 au trecut printr-un adevărat coşmar.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă. Într-o primă fază, ei au evacuat buteliile cu gaz din bucătăria restaurantului. 

Intervenţia a fost extrem de dificilă şi din cauza lipsei hidranţilor, în zonă nefiind reţea de apă. Pentru a se realimenta, autospecialele ISU au fost nevoite să parcurgă aproape 5 kilometri. Pensiunea este construită pe structură de lemn, ceea ce a favorizat extinderea flăcărilor la întreaga clădire.

Patronul pensiunii „Umbra Lupului” din Ciuta nu avea cladirea asigurată. Subînchiriase afacerea unor constănţeni care, de curând, renovaseră şi reuşiseră să dea o altă faţă clădirii, mai primitoare şi mai atractivă pentru turişti.

Traficul pe DN 10 unde se află pensiunea a fost dirijat de poliţişti pentru că maşinile de intervenţie au ocupat sensul de mers catre Braşov. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!