Publicat la: 28.04.2017. 18:06 / 2.446 views

ÎNCĂ O ZI DE PROTESTE LA FINANŢE. ANGAJAŢII AU IEŞIT ÎN FAŢA SEDIULUI

Aproape toţi angajaţii Fiscului buzoian au protestat din nou, astăzi, în faţa sediului din centrul oraşului. Ei au ieşit din birouri şi au stat mai bine de două ore pe treptele de la Finanţe. A fost al doilea protest din această săptămână. Nemulţumirile sunt legate de legea salarizării unitare. 

anaf protest 1După ce miercuri au încetat lucrul la birouri şi la mai multe ghişee, majoritatea angajaţilor din cadrul Fiscului buzoian au decis să iasă şi azi în faţa sediului, pentru a protesta, revoltaţi că legea salarizării unitare îi discriminează la capitolul majorări de venituri.

Aşa cum s-a întâmplat şi miercuri, pe perioada protestului s-a asigurat permanenţa la ghişee sau la departamentele care au avut de rezolvat situaţii urgente.

Nu este exclus ca astfel de proteste să continue şi săptămâna viitoare, având în vedere că, până acum, autorităţile de la Bucureşti nu au iniţiat negocieri cu sindicaliştii de la Finanţe. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!