ÎNCĂ O MEDIE DE 10, DUPĂ CONTESTAŢII. ȘAPTE ELEVI AU TRECUT DE PRAGUL DE 5
Procentul mediilor peste 5 la evaluarea naţională a crescut uşor, la Buzău, după rezolvarea contestaţiilor. Șapte absolvenţi de gimnaziu au trecut de pragul critic, în timp ce un alt elev a obţinut media 10, după această ultimă etapă a capacităţii.
De la nivelul Buzăului, peste 400 de lucrări au fost reevaluate de profesori din alt judeţ. În urma recorectării tezelor de la limba română şi matematică, procentul mediilor peste 5 a crescut uşor, ajungând la aproape 72%.
Tot în urma contestaţiilor, numărul elevilor din Buzău cu medii de 10 a crescut la 11, după ce, la reevaluarea lucrării, un candidat a obţinut nota maximă la matematică.
Pentru absolvenţii de gimnaziu urmează admiterea la liceu. De miercuri, până pe 7 iulie, elevii şi părinţii, asistaţi de diriginţi, vor completa fişele cu opţiuni pentru clasele de liceu. Repartizarea computerizată are loc în data de 12 iulie. (Mihai Bunăziua)