Publicat la: 11.08.2017. 18:22 / 343 views

GRĂDINIŢĂ NOUĂ, LA MĂRĂCINENI. UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT VA FI GATA ÎN SEPTEMBRIE

gradinita maracineni 1Prichindeii din Mărăcineni vor învăţa într-o grădiniţă nouă, din anul şcolar viitor. Lucrările se află  pe ultima sută de metri iar din toamnă 175 de copii din comună vor învăţa în cinci clase, pe trei grupe de vârstă.

Fondurile necesare construcţiei au fost obţinuţi prin Ministerul Educaţiei iar finanţarea vine de la Banca Mondială. Primăria are datoria de a amenaja doar curtea complexului şi de a asigura încălzirea clădirii. Autorităţile au venit în sprijinul proiectului punând la dispoziţie terenul pe care este amplasată grădiniţa

Între timp, a fost achiziţionat şi mobilierul ce va deservi instituţia de învăţământ. Scaunele, pupitrele şi materialele didactice primite sunt adaptate pentru toate cele trei grupe de vârstă şi respectă toate normele  europene de siguranţă. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>