Publicat la: 25.06.2018. 17:56 / 679 views

GEORGE SCUTARU, ACHITAT. A FOST JUDECAT PENTRU SPĂLARE DE BANI

Fostul consilier prezidenţial George Scutaru a fost achitat luni de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar în care este judecat pentru spălare de bani. În acelaşi dosar a mai fost achitat, tot pentru spălare de bani, fostul deputat Dan Motreanu. Decizia nu este definitivă.

scutaruFostul consilier prezidenţial George Scutaru a fost achitat luni de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care este judecat pentru spălare de bani. Soluţia pronunţată în cazul fostului şef al PNL Buzău nu este definitivă. George Scutaru a fost trimis în judecată de DNA, alături de Dan Motreanu, într-un dosar privind mită pentru finanţarea campaniei electorale. Potrivit DNA, în anul 2008, preşedintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, denunţător în dosar, a primit 700.000 de euro mită de la primarul din Jilava, Adrian Mladin, în schimbul acordării sprijinului acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău. Banii au fost împărţiţi cu George Scutaru, deputat şi preşedinte al organizaţiei PNL Buzău la acea vreme, care a primit suma de 170.000 euro, şi Dan Motreanu, secretar general al PNL şi deputat de Călăraşi, care a luat 250.000 de euro, sumele fiind destinate pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor PNL.

DNA susţine că George Scutaru a folosit cei 170.000 de euro pentru a cumpăra prin firma sa, SC Quick Monitoring Media, materialele electorale de la SC Echo International Industry SRL, deţinută de cetăţeanul chinez Chen Lidong.

Firma cetăţeanului chinez i-a furnizat lui George Scutaru articole de îmbrăcăminte aduse din China, inscripţionate cu sigla PNL, respectiv tricouri cu mânecă lungă, jachete de iarnă, căciuli şi şorturi.

Procurorii mai notează că George Scutaru a folosit SC Quick Monitoring Media QMM SRL, care avea ca obiect de activitate principal „monitorizare presă”, pentru a finanţa ilegal campania electorală a PNL din 2008, prin încheierea de contracte fictive şi efectuarea unor operaţiuni bancare succesive. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!