Publicat la: 05.06.2020. 18:13 / 546 views

FĂRĂ ”BUZĂU FEST”. PANDEMIA A AMÂNAT FESTIVALUL JUDEȚEAN DE LA MONTEORU

La începutul lunii iunie ar fi trebuit ca stațiunea Sărata Monteoru să fie plină de turiști până la refuz. În fiecare an, Festivalul Județean ”Buzău Fest” atrăgea mii de vizitatori din toată țara, dornici să petreacă două zile de sărbătoare în stațiunea buzoiană. Anul acesta pandemia a stopat cea de-a patra ediție a festivalului, care a fost amânată pentru anul viitor.

zilele monteoru monteoru

La început de iunie 2020, stațiunea Sărata Monteoru este pustie iar atmosfera este dezolantă.

Anul trecut, în aceeași perioadă, localitatea era plină de turiști și atmosfera era trepidantă, pentru că, timp de două zile aici se desfășura Festivalul Județean ”Buzău Fest ”.

Încă din luna martie, printr-o hotărâre a Consiliului Județean, au fost suspendate toate activitățile cultural-artistice publice, ca urmare a stării de urgență.

Cea de-a patra ediție a festivalului, care ar fi trebuit să aibă loc la începutul acestei luni, a fost amânată pentru anul viitor.

Pentru anul acesta, printre surprizele pregătite pentru public, s-ar fi numărat și recitalul cunoscutului interpret basarabean Dan Bălan.

De asemenea, organizatorii puseseră la punct și o nouă modalitate de promovare a turismului buzoian și a stațiunii Sărata Monteoru.

Toate au fost amânate pentru anul viitor când, la începutul lunii iunie, sperăm să ne putem bucura de două zile pline de sărbătoare la cea de-a patra ediție a Festivalului Județean ”Buzău Fest”. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!