Fără auxiliare în şcoli! Este mesajul ferm pe care l-a transmis ministrul Educaţiei şi pe care l-au retransmis şi reprezentanţii Inspectoratelor în toate şcolile din judeţ. Măsura va fi valabilă până în momentul în care oficialii ministerului vor întocmi o listă cu materialele agreate şi o vor retransmite către şcoli.
Urmare a plângerilor primite din partea părinţilor cu privire la greutatea ghiozdanelor copiilor sau la numărul mare de cărţi şi caiete cerute pe lângă manuale la şcoli, Ministerul Educaţiei a transmis un mesaj ferm prin care se interzice orice fel de auxiliar.
Măsura va fi menţinută până în momentul în care Ministerul va definitiva lista cu auxiliare agreate pe care o va transmite şi şcolilor. Se pare că cel mai greu le este şcolarilor şi învăţătorilor de la clasa pregătitoare să se descurce fără aceste materiale ajutătoare, însă vor putea folosi fişele despre care nu este prevăzut nimic în ordinul ministrului.
Ministrul Educaţiei a atras atenţia asupra faptului că, dacă nu este respectată această obligaţie, vor fi sesizate organele abilitate, astfel că niciun cadru didactic nu se încumetă să încerce măcar achiziţionarea de auxiliare. (Mirela Copariu)