Publicat la: 15.05.2018. 18:29 / 351 views

EPIDEMIE ÎN FLOARE, VACCINUL ANTIRUJEOLIC LIPSEŞTE. AUTORITĂŢILE DIN SĂNĂTATE ATENŢIONEAZĂ POPULAŢIA

Epidemia de rujeolă de la Buzău capătă proporţii îngrijorătoare de la o zi la alta. Autorităţile din sănătate avertizează populaţia cu privire la riscurile la care se expun, intrând în contact cu persoanele din comunităţile afectate, dar mai ales dacă nu îşi imunizează copiii. La fel de grav este faptul că, în plină epidemie, nu există vaccin antirujeolic. În fiecare zi, Direcţia de Sănătate Publică se confruntă cu situaţii atipice, care necesită măsuri speciale.

vaccinValul de îmbolnăviri continuă la nivelul Buzăului, judeţ situat pe locul doi într-un top naţional al numărului de cazuri de rujeolă.

Focarele de epidemie sunt localizate mai ales în comunitatea de etnie romă din municipiul Buzău.

Într-un tablou cu momente de criză apărute în fiecare zi, Direcţia de Sănătate Publică este nevoită să recurgă la măsuri extreme pentru a face faţă numeroaselor internări şi pentru a evita răspândirea cazurilor.

Chiar dacă epidemia de rujeolă a căpătat proporţii, birocraţia a condus la o situaţie cu totul strigătoare la cer: nu există vaccin disponibil pentru o campanie de imunizare a populaţiei. La Buzău, autorităţile din sănătate au făcut eforturi pentru a face rost de dozele necesare pentru cei mai vulnerabili dintre copii, cei între 9 şi 11 luni.

În ciuda numeroaselor atenţionări şi a situaţiei la care s-a ajuns, mulţi nu conştientizează pericolul pe care îl reprezintă epidemia de rujeolă pe care o traversăm în această perioadă. 

Dozele de vaccin antirujeolic ar putea fi disponibile abia la începutul lunii iunie. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>