Publicat la: 11.05.2017. 17:20 / 730 views

ELEVII DE LA TEHNIC S-AU ÎNTORS DIN PORTUGALIA. AU VENIT IMPRESIONATI DE OAMENI SI DE LOCURI

Primul flux de elevi de la Colegiul Tehnic, care au participat la un stagiu de practică de 3 săptămâni în Portugalia, s-au întors acasă. După o experienţă unică, ce a însemnat condiţii de muncă europene, cazare şi masă, elevii s-au întors extrem de încântanţi, dar şi foarte schimbaţi, spun cadrele didactice. Elevii buzoieni s-au bucurat de admiraţia angajatorilor şi au avut ocazia să cunoască primul-ministru şi ministrul educaţiei din Portugalia. Peste doar o lună, alt flux de elevi va plecat în practică în acelaşi loc.

harabagiuPrimul flux de elevi care au efectuat un stagiul de trei săptămâni de practică în străinătate graţie unui proiect cu finanţare europeană, s-au întors din Portugalia. Şi de această dată s-au bucurat de cele mai bune condiţii, atât de practică, cât şi de cazare şi masă.

Elevii de la Colegiul Tehnic s-au întors şi de această dată schimbaţi, constată cadrele didactice şi ştiu mai bine care le vor fi priorităţile pe viitor, iar experienţa acumulată îi va ajuta să îşi găsească un loc de muncă mult mai uşor la absolvirea liceului.

Pe lângă aprecierile de care s-au bucurat din partea angajatorilor, elevii şi profesorii de la Colegiul Tehnic au avut privilegiul de a fi primiţi de primul ministru şi ministrul educaţiei din Portugalia.

În luna iunie, cel de-al doilea flux de elevi de la Colegiul Tehnic vor pleca către Portugalia. Cu toţii se bucură de peste 900 de euro bani de buzunar, dar şi de transport, masă şi cazare gratuite. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!