Publicat la: 07.04.2021. 19:18 / 789 views

ELEVE MINORE, ADEMENITE SEXUAL. INDIVIDUL, RECIDIVIST, A FOST REȚINUT

Sunt imagini surprinse, azi dimineață, în cartierul Micro 14, în imediata apropiere a bisericii, unde un bărbat a fost încătușat și condus acasă, pentru a fi efectuate percheziții.

arestat micro 14arestat micro 14 agresiuniBărbatul a fost ridicat în urma unor investigații într-un caz incredibil. Mai multe eleve minore ar fi fost ademenite să întrețină relații sexuale cu  buzoianul,  în vârstă de 52 de ani, după care au fost șantajate. Una dintre victime, care a refuzat să mai aibă relații sexuale cu el,  a scăpat din mâinile individului, când acesta a încercat să o violeze.

După încătușarea bărbatului, polițiștii de la Investigații Criminale au mers la domiciliul său, tot în cartierul Micro 14, apoi la Școala nr. 15, unde buzoianul era administrator al terenului de sport sintetic.

Bărbatul este recidivist și a ispășit ani buni de pușcărie, condamnat pentru o faptă și mai gravă, săvârșită în 1997: un viol, urmat de sinuciderea victimei. A fost 11 ani în închisoare.

Surse din rândul anchetatorilor ne-au precizat că numărul victimelor în acest caz ar fi și mai mare. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!