Publicat la: 15.05.2019. 18:23 / 177 views

DUPĂ BRAMBUREALĂ, LA EXAMEN. AU ÎNCEPUT PROBELE DE APTITUDINI LA “VOCAŢIONAL”

Au aflat luni că examenul se amână cu aproape o lună iar ieri li s-a comunicat că, totuşi, testările vor avea loc începând de astăzi, aşa cum se stabilise iniţial prin calendarul desfăşurării admiterii. Candidaţii la liceele cu profil vocaţional susţin în aceste zile probele de aptitudini, un pas obligatoriu pentru a participa la admitere.  

pedagogic 2După două zile în care au fost bulversaţi de anunţurile venite de la Ministerul Educaţiei, viitorii absolvenţi de gimnaziu dornici să urmeze un liceu cu profil vocaţional s-au prezentat, astăzi, la primele probe de aptitudini. La Colegiul Naţional Pedagogic “Spiru Haret” sunt 170 de elevi care susţin examenul.

Chiar dacă luni a fost emis un ordin de ministru privind amânarea cu o lună înscrierilor şi a probelor de aptitudini, conducerea Colegiului Pedagogic nu a suspendat procesul de primire a dosarelor şi era pregătită să organizeze testările conform calendarului iniţial. Ieri a fost decisă şi anularea controversatului ordin.

Candidaţii au avut, astăzi, interviurile şi proba de aptitudine muzicală. Înainte de a intra în sălile de examen, adolescenţii şi-au alungat emoţiile… prin cântec.

Emoţionaţi au fost şi părinţii şi bunicii, care au aşteptat în curtea liceului.

În urmă cu două zile, ordinul dat de ministrul Educaţiei i-a nemulţumit.

Testările vor continua până vineri, inclusiv. Rezultatele la probele de aptitudini vor fi afişate pe 20 mai. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>