Publicat la: 08.02.2017. 19:02 / 565 views

DRUMARII S-AU LUPTAT CU GHEAŢA DE PE ŞOSELE. PE STRĂZILE PRINCIPALE ALE ORAŞULUI SE CIRCULĂ DECENT

Ploaia cu gheaţă cazută în cursul nopţii a acoperit carosabilul cu o pojghiţă subţire, fapt ce le-a dat bătăi de cap drumarilor. Încă de noaptea trecută, 11 sărărite au răspândit material antiderapant pe străzi. Drumarii spun că vor lucra non-stop, mai ales că se anunţă ninsori.

trafic oras 1Mai multe utilaje de deszăpezire au lucrat, toată noaptea, pe străzile oraşului, pentru a curăţa carosabilul.

Ploaia îngheţată căzută în cursul nopţii a transformat în patinoar şoselele şi a transformat maşinile parcate în adevărate sloiuri de gheaţă.

După ce au curăţat străzile principale, drumarii au demarat operaţiunile de curăţare a străzilor din cartiere.

Reprezentanţii societăţii de deszăpezire dau asigurări că în oraş se va lucra non-stop şi că vor fi curăţate şi trotuarele.

În contextul ninsorilor anunţate, societatea însărcinată cu deszăpezirea are pregătite unsprezece sărăriţe, pentru a menţine străzile practicabile. Sunt pregătite, de asemenea, cantităţi suficiente de material antiderapant.

Gheaţa de pe carosabil a fost cauza mai multor accidente rutiere produse  in judeţ. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>