Publicat la: 10.01.2018. 19:20 / 845 views

DESPESCU RĂMÂNE PE FUNCŢIE. PREMIERUL A REFUZAT SĂ ÎL DEMITĂ

Şeful Poliţiei Române, buzoianul Bogdan Despescu, s-a întâlnit astăzi cu premierul Mihai Tudose la Palatul Victoria. Despescu şi-a prezentat raportul de activitate, după ce ministrul Carmen Dan a propus demiterea lui. Dan a anunţat, marţi, că a transmis premierului propunerea de schimbare din funcţie a şefului Poliţiei Române, ea spunând că este total nemulţumită de explicaţiile pe care le-a primit în cazul poliţistului pedofil. Premierul Tudose, însă, nu a decis să îl demită pe Despescu, din contră, a cerut să i se prezinte măsurile pentru remedierea situaţiei.

bogdan-despescuPremierul Mihai Tudose a amânat luarea unei decizii în cazul şefului Poliţiei Române, anunţând că i-a solicitat lui Bogdan Despescu să prezinte, în următoarea săptămână, un plan de măsuri legat de remedierea situaţiei. Şeful Executivului a avut astăzi o întâlnire cu şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, după ce ministrul Carmen Dan a cerut premierului demiterea lui Despescu din cauza lipsei de comunicare şi a modului în care a gestionat cazul poliţistului pedofil. În locul chestorului Bogdan Despescu ar fi urmat să fie împuternicit Cătălin Ioniţă, actualul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Ministrul Afacerilor Interne a anunţat, marţi, că a transmis premierului solicitarea de a îl demite pe şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu. Cauza, explicaţiile lacunare privind menţinerea în sistem a poliţistului suspectat de pedofilie. De asemenea, aceasta susţine că a fost informată cu întârziere despre cazul privind agresiunea asupra celor doi minori.

Chestorul şef de poliţie Bogdan Despescu este născut în judeţul Buzău, are 45 de ani, este căsătorit şi are un copil. Ani de zile a lucrat ca ofiţer specialist în Investigarea Fraudelor timp în care s-a specializat în Management în cadrul studiilor postuniversitare. În 2012, Bogdan Despescu a primit Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de Ofiţer. De cel mai înalt grad, chestor general de poliţie, îl mai desparte o singură stea. 

Bogdan Despescu a absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ în anul 1995, ulterior ocupând diferite funcţii în cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Buzău şi Prahova până în luna aprilie 2014 când a preluat conducerea  IPJ Constanţa. În data de 10 decembrie 2015, Bogdan Despescu a fost numit şeful Poliţiei Române. Este Doctor în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!