Publicat la: 30.08.2019. 18:20 / 1.647 views

DESCOPERIRE SENZAŢIONALĂ. DEALUL DE LA SĂTUC ESTE PROTEJAT CA ZONĂ ARHEOLOGICĂ

Un nou mormânt cu arme a fost descoperit pe dealurile de la Sătuc. După ce şi-a pierdut viaţa, războinicul a fost ars pe rug iar armele sale au fost distruse. Aria în care au fost făcute descoperirile arheologice a fost declarată zonă cu repertoriu arheologic cunoscut şi este protejată prin lege.

arma veche 1Încă din luna mai a acestui an, descoperirile arhelogice de pe dealurile din apropierea localităţii Sătuc au debutat cu un prim mormânt cu arme de către un utilizator de detectoare de metale.

Conform obiceiurilor ritualice din acele vremuri, războinicul a fost ars pe rug, împreună cu armele sale.

Atât spada, introdusă în teacă, împreună cu suliţa şi cu scutul au fost distruse intenţionat pentru a nu mai putea fi folosite de un alt războinic.

Tot în acea zonă, acelaşi utilizator de detectoare de metale a mai descoperit un mic depozit de monede şi de obiecte de podoabă, precum şi cel de-al doilea mormânt cu arme.

Arheologii buzoieni admit că în apropiere ar mai putea fi câteva morminte, dar că nu poate fi vorba despre existenţa unei necropole.

Din păcate, accesul fiind extrem de dificil, este puţin probabil ca aici să fie deschis un şantier arheologic, cel puţin în viitorul apropiat.

Zona se află deja sub protecţia legilor în vigoare, fiind declarată ca zonă cu repertoriu arheologic cunoscut. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!