Publicat la: 04.01.2019. 18:02 / 255 views

CRIMĂ MASCATĂ DE INCENDIU LA VADU PAŞII. A UCIS DOI FRAŢI

Pe 9 decembrie, un incendiu a mistuit o casă din localitatea buzoiană Vadu Paşii, iar doi fraţi, de 51 şi 42 de ani au decedat. Iniţial, pompierii au stabilit că focul a izbucnit de la un coş de fum neizolat corespunzător, însă în urma anchetei s-a stabilit că a fost vorba despre o crimă, iar principala suspectă este soţia unuia dintre cei doi fraţi decedaţi.

crima mascataPe 9 decembrie, localnicii din Vadu Paşii au observat flăcările în jurul orei 23.00 şi au anunţat imediat pompierii, care s-au deplasat la locul incendiului cu două autospeciale de stins incendii şi cu o ambulanţă SMURD, însă la sosirea acestora flăcările cuprinseseră întreaga casă. Incendiul ardea generalizat în interior, pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi.

După ce au lichidat focul pompierii au descoperit două cadavre carbonizate. Autorităţile au început să caute o a treia persoană despre care vecinii şi fiul uneia dintre victime au spus că locuia împreună cu cei doi.

Alături de soţii Gelu de 50 ani şi Georgeta Nancu de 48 ani locuia şi Vasile, în vârstă de 42 de ani, fratele lui Gelu. La început, pompierii au crezut că trupurile carbonizate aparţin soţilor Nancu. S-au lămurit abia dimineaţa, când femeia declarată de pompieri ca fiind arsă, a fost găsită, vie şi nevătămată, în sat.

La momentul respectiv, pompierii şi poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili exact care a fost cauza acestuia. În primă instanţă s-a comunicat că incendiul a fost provocat de un coş de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile. Ulterior, însă, anchetatorii au stabilit că a fost vorba despre o crimă.

Anchetatorii au stabilit că incendiul devastator ce a mistuit casa din comuna Vadu Paşii şi a ucis două persoane a fost provocat. Anchetatorii au ajuns la concluzia că cea care a dat foc casei a fost soţia unuia dintre bărbaţii care şi-au pierdut viaţa.

După trei săptămâni de anchetă, oamenii legii au stabilit că cea care a provocat incendiul este Georgeta Nancu (48 de ani), soţia lui Gelu.

Femeia a profitat de faptul că cei doi fraţi se aflau într-o avansată stare de ebrietate, a pus foc locuinţei şi a dispărut. Casa a ars în întregime, cei doi bărbaţi fiind găsiţi carbonizaţi. Femeia a fost internată la spitalul de psihiatrie de la Săpoca, întrucât ar suferi de probleme psihice. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>