Publicat la: 04.06.2018. 18:07 / 782 views

CRIMĂ LA COCHIRLEANCA. BĂTRÂN UCIS ŞI ABANDONAT PE STRADĂ

O crimă a îngrozit un sat din Buzău. Un bătrân de 75 de ani a fost omorât în bătaie de către un consătean cu 14 ani mai tânăr. Suspectul a fost reţinut de poliţişti imediat după comiterea faptei. Dacă se dovedeşte că este vinovat, acesta va sta ani grei după gratii. Sătenii din localitate încă nu îşi revin din şoc.

crima 1Tragedia s-a produs sâmbătă, în localitatea buzoiană Cochirleanca. Bărbatul de 75 de ani venea acasă de la vie când a fost invitat de către vecinul său la el în curte să stea de vorbă. Nu se ştie de unde s-a iscat un conflict între cei doi, însă bătrânul şi-a dat ultima suflare după ce a fost lovit de mai multe ori cu un baţ.

Vecinii au auzit gălăgie în curtea bărbatului, dar nu şi-au imaginat nicio clipă că acolo se petrece o nenorocire.

Imediat după comiterea oribilei fapte, suspectul l-a târât pe bătrân pe stradă, unde l-a abandonat. A fost găsit de alţi săteni care au dat alarma.

Suspectul de crimă a fost găsit de poliţişti în curtea sa. A fost ridicat şi dus la secţie pentru declaraţii. Dacă va fi găsit vinovat barbatul poate sta 20 de ani după gratii.

(Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!