Publicat la: 16.10.2020. 18:22 / 518 views

COSMIN DAN ȘI-AR PUTEA AFLA SENTINȚA CURÂND. PRONUNȚARE DOSAR POSIBIL PE 21 OCTOMBRIE

Dosarul omorului de pe Bulevardul Bălcescu din Buzău, în care un tânăr este judecat pentru că și-a ucis fosta iubită, stropind-o cu benzină și dându-i foc, se apropie de final. Magistrații Curții de Apel Ploiești au stabilit termen pentru pronunțare în acest dosar data de 21 octombrie.

cosmin dan 2Dosarul în care un tânăr este judecat pentru că și-a ucis fosta iubită a ajuns pe masa judecătorilor din Ploiești în primăvară, după ce, la sfârșitul lunii ianuarie, Cosmin Dan a fost condamnat de Tribunalul Buzău la 24 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav prin cruzimi după ce și-a ucis fosta iubită prin incendiere.

Decizia a fost atacată cu apel atât de inculpat cât și de părinții fetei, procesul mutându-se astfel la Curtea de Apel Ploiești. Joi, după 14 termene, judecătorii din  Ploiești au stabilit data de 21 octombrie 2020 pentru pronunţarea hotărârii. Astfel, săptămâna viitoare magistrații ar putea anunța decizia finală, dar pe de altă parte, ar putea decide și amânarea pronunțării.

Fapta pentru care este judecat Cosmin Dan este o crimă care a îngrozit întreaga țară. În februarie, 2019, în zorii zilei, imediat după ce a revenit în orașul Buzău, după o noapte petrecută într-un club din Capitală, Cosmin Dan a mers la locuința fostei sale iubite, unde avusese loc o petrecere.

Tânărul de 21 de ani a ajuns în apartamentul de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, unde, în acel moment, se aflau atât fosta iubită, cât și noua iubită a sa, pentru a cere socoteală tocmai în legătură cu întâlnirea dintre cele două.

Evoluția conflictuală a dus la un comportament violent al lui Cosmin Dan care și-a sunat doi dintre prietenii cu care petrecuse în clubul bucureștean, cerându-le să-i aducă o sticlă cu benzină. Atunci când cei doi au adus substanța inflamabilă, buzoianul, care era și sub influența alcoolului și drogurilor, a stropit-o pe tânără și a aprins o brichetă cu intenția clară de a o incendia, fără ca cineva să aibă timp să intervină.

Necropsia a arătat că fata de  20 de ani a murit din cauza arsurilor și a intoxicației cu monoxid de carbon. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!