Publicat la: 09.08.2017. 18:37 / 316 views

CONTROL GUVERNAMENTAL ÎNVĂLUIT ÎN MISTER. VERIFICĂRILE LA COMPANIA DE APĂ, DEMARATE ÎN MARTIE

compania de apaVerificările efectuate la Compania de Apă de Corpul de Control al premierului au intrat într-un con de umbră, la mai bine de cinci luni de la descinderea inspectorilor la Buzău. Practic, de la începutul lunii martie şi până în prezent nu se mai ştie nimic despre rezultatul controlului. Ancheta a fost demarată la solicitarea şefului PSD Buzău, Marcel Ciolacu, pe fondul numeroaselor scandaluri între Primărie şi Compania de Apă. De altfel, într-o vizită efectuată la Buzău, pe 4 martie, fostul premier Sorin Grindeanu anunţa că va trimite Corpul de Control la Compania de Apă.

La scurt timp după anunţul lui Grindeanu, o echipă de control de la Guvern a venit la Buzău, unde a cerut mai multe documente de la Compania de Apă şi de la Primărie. De atunci, însă, nimeni nu mai ştie în ce stadiu se află verificările şi nici nu s-a primit vreun rezultat al anchetei. Între timp, conflictul între cele două tabere s-a acutizat. Săptămâna aceasta, liderul PSD, Marcel Ciolacu, devenit vicepremier, a intervenit din nou în scandal, cerând Companiei de Apă şi Consiliului Judeţean să facă demersuri prin intermediul ADI 2008, în aşa fel încât să se decidă eliminarea taxei pe apa meteorică pentru cetăţenii din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, precum şi reducerea cu 30% a serviciului către agenţii economici. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>