Publicat la: 30.06.2020. 18:08 / 699 views

CONTROALE LA TERASE. S-AU DESCOPERIT NEREGULI GRAVE

În aceste zile, la solicitarea Prefecturii, inspectorii din cadrul DSP au desfășurat mai multe controale pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, la terasele din municipiul Buzău. Inspectorii au descoperit numeroase nereguli, astfel că și amenzile au fost pe măsură.

terasa 2 terasa 3

În acțiunea de control au mai fost angrenați polițiști, jandarmi și polițiști locali. Cu toții au verificat dacă sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă de către agenții economici, care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 12 terase, iar echipele mixte de control au aplicat 8 amenzi și au fost acordate termene de remediere a deficiențelor constatate. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproape 40 de mii de lei.

În timpul verificărilor au fost constatate mai multe nereguli precum: nerespectarea distanței specificate în legislație între mese și scaune, nu au fost delimitate trasee de acces ale clienților spre grupurile sanitare, neefectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție a locurilor de muncă, utilajelor, din cauza lipsei substanțelor dezinfectante.

Nu mică le-a fost mirarea membrilor echipelor de control când au descoperit la una dintre societățile comerciale verificate că, la ora controlului, în interiorul restaurantului era organizată o masă festivă și 27 de copii dansau în horă.

Reprezentanții Prefecturii cer buzoienilor să respecte măsurile de protecție și distanțarea socială pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur chiar și atunci când ies să se relaxeze. De asemenea, solicită agenților economici să protejeze sănătatea clienților, dar și angajaților. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!