Publicat la: 29.06.2020. 18:11 / 181 views

CONSILIUL JUDEȚEAN RECUPEREAZĂ BANII CHELTUIȚI PE ECHIPAMENTE. SE DEPUN PROIECTE CU FINANȚARE EUROPEANĂ

Banii cheltuiți în perioada pandemiei, dar și după, pentru echipamente de protecție și aparatură medicală, vor fi recuperați de Consiliul Județean până la toamnă. Acest lucru este posibil prin accesarea unor fonduri europene, iar instituția buzoiană a demarat deja demersurile.De altfel, Consiliul Județean Buzău a fost verificat cu privire la cheltuirea banilor în acest sens, iar concluziile au fost favorabile.

covid 1În perioada pandemiei, Consiliul Județean și instituțiile pe care le are în subordine au făcut chetuieli mari pe echipamente de protecție și aparatură medicală pentru lupta împotriva COVID. Veste bună este că aceste sume vor putea fi recuperate prin accesarea de fonduri europene.

De altfel, președintele Consiliului Județean Buzău a declarat jurnaliștilor că instituția pe care o conduce a fost ținta unui control de verificare a felului în care au fost chetuiți banii în această perioadă, iar concluziile au fost fovorabile.

Instituțiile din subordinea Consiliului Județean unde s-au cheltuit cei mai mulți bani pe echipamente de protecție și aparatură medicală în această perioadă au fost Spitalul Județean și DGASPC. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!