Publicat la: 19.02.2019. 19:14 / 266 views

CLINICA UNUI BUZOIAN, ÎN ANCHETĂ. PATRONUL BURADA RESPINGE ACUZAŢIILE

Clinica estetică a unui afacerist buzoian este în mijlocul unui scandal, iscat pe fondul practicilor medicale ilegale. Este vorba despre un întreprinzător în domeniu, cu o afacere în Capitală, dar care este acuzat că ar fi practicat intervenţii estetice într-un spaţiu neautorizat din Suceava. Poliţia a demarat o anchetă, în timp ce buzoianul Valentin Burada transmite că acuzaţiile sunt nefondate.

clinica buradaO plângere făcută de Colegiul Medicilor din Suceava aruncă în scandal o clinică din Bucureşti patronată de buzoianul Valentin Burada. Se suspectează efectuarea unor intervenţii de injectare cu botox sau alte operaţii chirurgicale de către reprezentanţi ai clinicii, într-un coafor din Suceava. Poliţia a demarat o anchetă, însă până acum nu au fost constatate cazuri concrete. De altfel, Clinica coordonată de Valentin Burada a transmis pe pagina de facebook un mesaj prin care neagă acuzaţiile: ”La niciun control DSP, unitatea noastră nu a fost amendată pentru condiţii neconforme igienico-sanitare sau pentru personal medical ce nu ar fi corespuns. În plus, intervenţiile chirurgicale le-am desfasurat numai în Bucuresti, prin inchirierea de săli de operaţii în spitale partenere autorizate. Ne vom asigura că şi locaţiile din ţară, ce ne pun la dispoziţie spaţiile, punctual, să îndeplinească, la rândul lor, toate condiţiile necesare pentru eventuale proceduri minim-invazive, aşa cum prevăd contractele noastre cu aceste unităţi. Facem toate demersurile necesare şi cooperăm cu autorităţile, dar fără a ne lăsa prinşi în acest scandal mediatic.”

Clinica deţinută de buzoianul Valentin Burada este frecventată şi recomandată de mai multe persoane din viaţa mondenă, printre acestea numărându-se Bianca Drăguşanu, Ana Maria Prodan şi Loredana Chivu. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>