Publicat la: 04.06.2019. 18:20 / 490 views

CLASE ÎNJUMĂTĂŢITE, LA LICEUL “GRIGORE C. MOISIL”. PROFESORII AU DEPUS MEMORIU LA MINISTERUL EDUCAŢIEI

În ziua în care liceul a primit oficial titlul de “şcoală europeană”, cadrele didactice de la “Grigore C. Moisil” au strâns semnături pentru a iniţia o acţiune de protest. Aici, ordinul care schimbă planul de şcolarizare este pe cale să înjumătăţească numărul de clase propuse iniţial. Un memoriu a fost depus în atenţia ministrului Educaţiei.

moisil profesorLa Liceul Tehnologic “Grigore C. Moisil”, pentru anul şcolar viitor, din patru clase ar putea să mai existe doar două. Una a fost eliminată din primul plan de şcolarizare, iar a doua a fost desfiinţată după emiterea unui nou ordin ministerial.

Specializările propuse spre desfiinţare la învăţământul de zi, cele care ţin de domeniul electric, sunt unice în oferta educaţională din judeţ. Profesorii se gândesc la viitorii absolvenţi de gimnaziu care se orientaseră deja pentru acest domeniu. În plus, pentru învăţământul profesional există riscul să nu fie identificaţi agenţi economici colaboratori.

La nivelul judeţului Buzău, aproape toate liceele tehnologice au suferit modificări în planul de şcolarizare, după trecerea a nouă clase de la învăţământul de zi la învăţământ profesional. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!