Publicat la: 10.10.2016. 16:41 / 1.728 views

CIOLACU, MEDIATOR ÎN RĂZBOIUL TOMA-NEAGU. LIDERUL PSD BUZĂU A FĂCUT UN APEL PENTRU ÎMPĂCARE

Şedinţa de alegeri de la TSD Buzău a fost scena unui nou episod din războiul acuzaţiilor lansate public între primarul Constantin Toma şi preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu. Liderul social-democraţilor buzoieni, deputatul Marcel Ciolacu, are misiunea de a împăca ambele tabere, în condiţiile în care cei doi şefi de administraţii se menţin pe poziţii adverse. Ciolacu a făcut un apel către Toma şi Neagu, să înceteze războiul, cel puţin până după alegeri.

ciolacuÎn faţa delegaţilor din organizaţia judeţeană de tineret, liderii partidului au avut, în principal, discursuri axate pe mobilizarea pentru campania electorală din această toamnă. Responsabilii PSD au atins, însă, şi subiectul delicat al tensiunilor apărute în interiorul formaţiunii, în condiţiile în care primarul Constantin Toma este în conflict deschis cu şeful Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, război pornit de la problema susţinerii sau nu a conducerii Companiei de Apă. Preşedinte al PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu a ţinut să le transmită celor doi un mesaj de împăcare, sugerând că nu este momentul unor divergenţe în partid, în contextul alegerilor parlamentare.

În speech-ul său, edilul-şef Constantin Toma a reamintit faptul că nu acceptă anumite atitudini din partea preşedintelui Consiliului Judeţean şi a reiterat ideea unei reforme în PSD Buzău.

De cealaltă parte, şeful Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a declarat că în partid nu poate fi aplicată o politica unitară, atât timp cât liderii au opinii diferite în legătură cu anumite probleme din administraţie.

Şi după şedinţa de alegeri, liderul PSD Buzău a precizat că tensiunile dintre Toma şi Neagu ar trebui aplanate, mai ales în această perioadă, când partidul ar trebui să se concentreze pe campania electorală, nu pe un război intern. Altfel, s-ar impune măsuri radicale.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a recunoscut că politica adoptată până acum de edilul-şef Constantin Toma ar dăuna partidului, dar că îl susţine pe primar, în continuare.

Războiul declaraţiilor între Constantin Toma şi Petre Emanoil Neagu a depăşit graniţa discuţiilor din interiorul partidului, iar cei doi s-au lansat, public, în acuzaţii reciproce dure, pe fondul încercării primarului buzoian de a schimba conducerea Companiei de Apă, directorul Ionel Tescaru fiind susţinut de preşedintele Consiliului Judeţean. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>