Publicat la: 09.01.2020. 19:29 / 885 views

CINCI LOCURI NOI DE JOACĂ, ÎN ORAŞ. DOUĂ DEJA FINALIZATE, TREI PE LISTA DE INVESTIŢII

Cinci noi locuri de joacă, pe agenda municipalităţii. Dacă două dintre acestea sunt deja finalizate, unul pe strada Penteleu, celălalt în părculeţul din spatele bisericii Sf. Sava, alte trei vor deservi zone în care nu existau astfel de facilităţi.

loc joaca parc 1 joaca unirii 3

La finele lunii ianuarie, cel mai probabil, va fi finalizat un loc de joacă pe strada Unirii, în apropierea Diviziei II Infanterie Getica. Primăria intenţiona demararea amenajării încă de anul trecut, însă a fost împiedicată, din cauza unui litigiu cu un riveran.

Proprietarul unei societăţi a acţionat în judecată municipalitatea, astfel că proiectul a putut fi demarat abia după ce instanţa a dat un verdict favorabil construirii. Tot în 2020, vor mai fi amenajate locuri de joacă în alte două zone ale oraşului. Primul, în zona străzii Iazului, va deservi căminele de nefamilişti iar al doilea va fi instalat în Micro 5, chiar în curtea şcolii nr. 16.

Municipalitatea intenţionează să demareze şi un program mai strict de supraveghere a locurilor de joacă, menit să descurajeze actele de vandalism. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!