Publicat la: 27.01.2017. 18:38 / 692 views

CERERI PENTRU BILETE DE TRATAMENT. PENSIONARII SUNT SFĂTUIŢI SĂ NU SE GRĂBEASCĂ

Mai mulţi pensionari buzoieni au depus deja cereri în speranţa că vor prinde bilete de tratament pentru acest an. În momentul de faţă nu se ştie câte tichete vor fi repartizate la Buzău şi nici criteriile de acordare nu au fost stabilite. În aceste condiţii, oficialii Casei de Pensii spun că persoanele care doresc se meargă la tratament nu trebuie să se grăbească să depună cereri.

pensionari 2De la începutul anului, zeci de persoane au trecut pe la Casa de Pensii pentru a se interesa de locurile disponibile sau pentru a depune solicitări în vederea obţinerii biletelor de tratament. Chiar dacă regula „primul sosit, primul servit” nu mai este valabilă, vârstnicii preferă să se înscrie încă de pe acum pe lista solicitanţilor.

Reprezentanţii Casei de Pensii susţin că nu este niciun motiv de grabă, mai ales că, deocamdată, autorităţile de la Bucureşti nu au stabilit criteriile şi nici nu au alocat biletele de tratament în teritoriu.

Cererile înregistrate până acum sunt valabile, însă există posibilitatea ca solicitanţii să fie nevoiţi să le reformuleze, dacă se vor aproba noi criterii de depunere.

În luna februarie sunt aşteptate reglementările cu privire la acordarea tichetelor din acest an. În 2016, peste 5.000 de pensionari buzoieni au beneficiat de bilete de tratament. Cei mai mulţi au mers în staţiuni pe perioada verii. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>